Ni se intampla mereu, sa credem ca suntem mai tari,decat suntem in realitate...ca putem face fata, anumitor situatii,ca nu ne vom lasa afectati de evenimentele din jurul nostru..Dar…din pacate, viata bate filmul...Si nu reusim sa reactionam asa cum ne-am dori...Facem lucruri care,desi am afirmat ca nu le vom face niciodata, nu rezistam tentatiei,dovedim ca suntem…oameni...Simple piese ale unui mare puzzle: Universul...Si suntem dezamagiti,de noi insine,si ne gasim scuze lamentabile,ca nu ne pasa,ca nu conteaza,ca nu ne afecteaza...Din pacate…ne mintim doar pe noi..Pentru ca ne pasa...
Si ce e si mai deranjant, este ca, atunci cand pierdem ceva,desi ne doare cumplit,desi suferim, cu toate astea, detinem un fel de masochism inconstient si ne aruncam cu capul inainte,constienti fiind ca vom suferi iar,ca vom pierde iar, poate...Si peste toate astea,devine frustrant cand constatam ca a doua oara nu mai doare asa tare,ca trecem mai usor peste...Si apare iritanta intrebare: oare ce am simtit prima data a fost real? sau acum e real? care sunt adevaratele valori ale sentimentelor noastre? Si cand spun pierdere,nu ma refer la pierderi materiale,ci spirituale,cum ar fi o poveste de iubire,un prieten,un sentiment,un gand,un vis,o speranta fara de care nu credeam ca putem trai...Si constatam,cu stupoare,ca putem trai,ca putem uita,ca putem sa o luam de la capat...Dar…ramanem cu acea amaraciune,care ne face sa ne intrebam daca a meritat !!!
